privesc cum luna își suflecă poalele
cerul adânc a venit înspumat
se zbat niște cai nechezatul lor înmlăștinat arată sudul
nordul strigă luuuupul! pe pași de haită dansantă
să sorb orele
iarna încinsă cu șorț pregătește un ceai
infuzează brazii în vânt
aroma de rășină răstoarnă valea în cerul gurii

am să plec vinovat de prăduirea samavolnică a veșniciei
mai scurtă fără viața mea
peroanele clipocesc tulbure în sughițul și vaierul unor cerșetori
uitați de ultima mântuire
înfofoliți în pături de nurcă verde serviți cu rugăciuni reîncălzite
își sparg măselele în scrâșnirea zadarnică după o pastilă

trag de trenurile din aceste gări le adun în gheme bile de demolare din care
amețite și tușind se rostogolesc mamifere purtând moartea în brațe
ca pe bunul cel mai de preÈ›

între timp pământul se învârte cianotic
mai lasă un semn după fiecare tăcere