De-o vreme-s singuratic,
Ca soarele sihastru
Cu dor de vânt primăvăratic,
Sub cer de alabastru
Din care eu, cu bucurie,
ÃŽmi scot un vis prin strune,
Cu sunet greu, de armonie,
Spre rai promis, minune!..




Ce-mi trece-n zare, pâlc de nori,
Cu paseri în derivă
Și-ntre hotare, călători,
Luceferi deopotrivă
Din care eu, cu bucurie
Să îmi sărut o muză,
Desprins mereu, din reverie,
Tăcut, căci mă amuză?!




Da'-mi las oftat, în depărtări,
Cu gust amar de ploaie,
Sub cerul greu, brăzdat de păsări,
Ce tot se încovoaie,
Iar eu, îmi aflu bucurie,
Îndrăgostit de viață,
Mereu visând o armonie,
Adăpostit de ceață...
Și-acolo-mi satur dorul,
Sustras în cerul umed
De-un vultur, la izvorul
Unde-am rămas să cuget...





ˆTh3Mirr0r