Mă aflu sub tainic vis,
În noaptea când stelele pier,
Căci locul sacru, promis,
Fără de mine-i stingher...




Nu-i veșnic iad, nici paradis,
Pe sub luna-mi, înghețată
Și trupu-i de jad, prin abis,
Rece, ca muza-mi, plecată.




Dar... unde să-mi aflu, oare,
Suflet între viață și moarte,
Cu noaptea hotar, fără soare
Și stele ce pier, într-o carte?




Deodată, o voce suavă...
Ticăie cu larmă sub tâmple,
Brodată pe frunte, enclavă,
Pieptu-mi, cu viață, să umple;




ÃŽmi spune de zor, la ureche,
Că plânge, lângă inima mea,
Cu frunze de dor, în pereche,
Iar stelele pier, din lumea sa...




"Trezește-te, în lumea mea..."
Și-atunci, mi-o zăresc...
E muza mea...



ˆTh3Mirr0r