Zâmbind dintr-o copertă veche,
Un bărbat mă soarbe din priviri,
Și mă răstoarnă, ca pe un elixir,
Dintr-un pahar mai mic
ÃŽntr-unul mai mare.
Are ochi de sticlă,
Dinți de papirus,
Încornorat zâmbește
De pe coperta a patra,
Așteptând parcă să-i citesc în frunte
Dragostea și nopțile nedormite.
Îi zâmbesc la rândul meu, dar e rece.
Și mă iubește,
Așa cum a iubit-o Leonardo pe Monalisa.
Mă iubește că pe un fruct interzis,
Pentru că lângă el, în aceeași poză,
Zâmbește ea, Veronica.