De ai să mă întrebi acum cine sunt eu,
Din ce meleag al universului mă trag,
Și cine-i mama ce m-a alăptat cu drag,
Nu știu, o știe sigur numai Dumnezeu.

Nu sunt un fiu de prinÈ› ci de plebeu,
Nu am palate, case, nici măcar un prag,
Am doar o pană sângerată-n gândul meu
Și-ncerc s-alin cu versul ce mi-e drag.

Și dacă sunt în al tău suflet de femeie,
Nu-i vina mea, eu sunt trimis de soartă,
Nu am bătut la poartă, în inimă am cheia,
Citește-mi doar o poezie și-apoi iartă.

Când capul ți-l vei ridica zâmbind,
Și ochii tăi uscați vor fi senini,
Încet, în noapte, când te știu dormind,
Eu plec și iar vom deveni străini.