Nu ai mai scris demult,
Oare te-ai despărțit de pana poetului rănit?
Nu ți-ai mai scurs din sânge-n versuri,
Prea nobilul tău suflet poate s-a primenit.
Poate ai ajuns acolo unde
Tânjeai adeseori sa vii
Pe străzile înguste și pustii
Ale orașului cutreierat de veacuri
Cu pietre fisurate
Cu ziduri aurii.
Sau poate trupul tău s-a despărțit de suflet
Și l-ai uitai pe drum ca pe-un copil pierdut,
Sau poate mărul pârguit de lungi apusuri
A fost cules de o mână tandră și de un sărut.
Oricare ar fi motivul invocat,
În ochii mei n-ai nicio scuză;
Eu te aștept ca altă-dat, oricând.

A ta eternă muză.