Sunt fiul mării si-s născut din sare,
ÃŽmi caut iubirea-n apusul de soare,
Dorința-mi umbrește apa și țărmul,
Ascunsă în mine, noaptea-mi ia somnul.

Îmi amintesc, stăteai pe-o stâncă,
Priveai tristețea mării cea adâncă,
În ochii tăi vedeam urlând durerea,
Voiai ca apa să le dea tăcerea.

Și-așa m-a prins o milă-atunci de mine,
Simțeam că-n moartea ta, eu mor cu tine,
Din brațe,valuri mi-am făcut atunci,
Și mi-am salvat iubirea de pe stânci.

Iar tu, petale de fecioară mi-ai deschis,
Și corpul tău a devenit un rug încins,
Sorbeam iubirea mea, în înserarea pură,
Simțind că timpul negru, nemilos ne fură.

Iubirea noastră-acum a devenit baladă
Si împletite-n plete, fire de zăpadă,
Pe țărm, îndrăgostiți de-aceeași înserare,
Și cu supusa mare-albastră, la picioare.