ÃŽn strai fin, dintr-o culoare,
Plecă ziua la culcare.
Se destinde-n patul mic,
Istovită-i, nu mai zic!
.
Alergase prin ponoare,
Se zdrelise la picioare,
Vântul, păru-i ciufuli,
Soarele o pârjoli.
.
Dar nu-i bai! Departe-n vale,
Bălți și râuri călătoare,
Au vrăjit-o. Mreaja lor,
I-au pus răcoros, covor.
.
Desculță intră agale,
În apa răcoritoare,
Și spălându-se ușor,
Murmura un cânt de dor.
.
Jos, în brazdele cosite,
Trec gângănii obosite,
Cu puii, încetinel,
Să-i ducă în pătucel.
.
Mai nimic nu-nfăptuise,
Timpul zilei se topise!
E măreață dar s-a dus,
Soarele a și apus!
.
Haideți și voi la culcare!
Mii de stele arzătoare,
S-au ivit, vorbind cu șoapte,
Că veni tainica noapte.