Atârnate, mai să cadă,
Ca și chiciurile grele,
Multe fructe în livadă,
Râd de coapte-n rămurele!

Prune, piersici, mere, pere,
Nuci în coajă maronie,
Și în vii, struguri de miere,
Toamna-i ca o simfonie.

Alarmate, îmbrâncite,
De a toamnei răsuflare,
Vrejuri seci și scorojite,
Plâng în spasme după soare.

Doamna Pițigoi, acuză
Că se simte cenzurată.
Are ramuri, are muză,
Cum să cânți înfrigurată?

Dintr-un cârd de aricioaice,
Adunate sub colină,
Una, o ciornă își face,
Și-nspre filă se înclină:

-Broaște reci, am o căldare,
Larve dulci, vreo două kile,
Greierași de pe cărare,
Am în stoc pe multe zile.

O ursoaică pântecoasă,
Cu doi pui gătiți ca-n gală,
Simțind toamna, panicoasă,
În bârlog a dat năvală.

Ziua se miră, pesemne,
S-a-nchircit ca o bunică,
Și luând un braț de lemne,
A fugit la căldurică.