Un șir de lebede albastre valsează azi pe lac
Sub sălcii mici, pletoase, cu verdele lor crud,
Pe frunza unui nufăr se-nfoaie un brotac
Zâmbind la gâze verzi ce urcă-n cerul ud.

Așteaptă știuca, iute, cu gura larg căscată
Să-i pice lin din ceruri o pradă mai ușoară,
Pe lespezi mari de piatră, în apa viu cutată,
O fată își așteaptă iubitul să-i apară.

Vai, Doamne, ai creat și cauza, și-efectul
Ai așezat ființa în tot ce-i neființă
Făcându-mă să caut facilul, ori defectul,
Ca să transform păcatul în ce e biruință.

În mine ai sădit și ură, și iubire,
Ai pus purtări divine și trăsături lumești,
Mi-ai dat să am putință, alături de mărire,
Și m-ai făcut să cred că-i bine să iubești.

Le-ai spus întotdeauna femeilor curate
Că tu le-ai dat puterea creației divine,
Chiar dacă unii spun că-s pline de păcate,
Tu i-ai iertat pe toți, făcându-le un bine.

Dă-mi voie, of, femeie, să te ajut și eu,
Să simți cum bate tare amorul sub un sân,
Mișcărilor de umăr ce-ajung în decolteu,
Dă-mi voie să le fiu și slugă, și stăpân!