De existența n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert și mai curați puțin
Și timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Și bunătăți nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu’ întreg sălbăticie;
Doar miriște, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Și popii, popii ar fi niște păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existență,
Credință castă... N-ar fi delicvență!

O apă în pește ar fi, mări și oceane
Și ne-am iubi toți; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi făr' de vreo frică...
De nu un tâmpit ne-ar împușca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Și nemâncați, căci proști vor fi; nu doare
Prostia! Visu’ înseamnă; omenirea o să È›ie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!
07.11.2013