e inundată pădurea
vino să mă vezi
cum mă uit spre dunăre
din frunzele dezghiocate
și peștii își întorc un ochi în
sus pe ram
curioși de imaginea mea
în apă
întretăind cu aripioarele lor
nebunia mea de a mă crede
zeu de apă
acesta e un timp
purtat pe aripa existenței
dor născut de plenitudine
ce te surprinde cu sărutul
acestui anotimp
briza lui pe lacrima
de fericire
despre mirările împreună cu
firul ierbii
numărând stelele bobocilor de vie
care pornește încolăcirea în
jurul pieptului meu
cu brațele tale sărutate
și capul pe piept