într-o sticlă groasă de lapte
una verde închis
pe care bunicul a găsit-o pe plajă după război
și în care se afla o hârtie galbenă scorojită
fără niciun desen
fără niciun înscris
a stat o vreme cenușa bunicii

buna fiind mai slăbuță
sticla era mai mult goală
așa că bunul a pus hârtia la loc

când îi era dor de ea
lua sticla
o punea pe piept
și-i vorbea
iar când bunica trebuia să-i răspundă
o întorcea ca pe-o clepsidră
și tot așa vreme de doi ani
până când s-a culcușit și el
(chiar dacă mai greu
fiindcă era mai voinic)
în sticla de lapte

atunci
ca să-i facem loc
am scos definitiv coala aceea
și am lipit-o pe geam

când plouă pe mare și fulgeră
de o parte și de alta a hârtiei
se pot vedea două palme suprapuse
una de femeie
cealaltă de bărbat
traversate în filigran
de o singură linie a vieții
nimic altceva