noaptea
înfășurat în brațele primăverii
desenez fluturi pe magnolii
urc fără tichet de parcare
în caruselul fanteziilor
dezbrăcate de razele lunii
atingând cu buzele
pistilul fiecărei plăceri

mor în amurgul dimineților albe
renasc în toate staminele
ce înfloresc în palma petalelor
cu gust de aprilie

uneori pânza corăbiilor
însetată de vânt
plânge
nopțile se descalță de stele
alergând în cerc ca balerinele
de la Bolshoi Theatre

atunci ascult liniștea
și vreau să mă îmbrac
în talma nopții precedente
dar caruselul cu fantezii
are regim de montagnes russe
visele transpirație rece

oare Ceaikovski știe
că fără lebăda albă
lacul e o ceașcă
în care destinul se joacă
cu degetul prin zaÈ›?