E noapte în orașul întristat...
De vânt și ploi ce cad întruna,
De ceața-n care apare luna
Într-al omului păcat.

E noaptea-n care îngerii decad,
Goniți de parcă pe pământ,
Dar îngerii doar fete au în gând,
Chiar știind că vor sfârși în iad.

E noaptea-n care stelele se sting,
Trimițând spre noi lumina...
Cerul fiindu-le țărâna,
Momente pe care sfinții le plâng.

E noaptea-n care eu te-am așteptat,
Căci am dorit a mea să fii,
Dar știu că în păcat nu o să vii...
Sunt singur în orașul întristat!