ușile pe care le deschid uneori
mă îmbie să alerg pe coridoare lungi
spre alte uși în labirinturi noi
jucându-mă cu ardoarea vie a unui prunc
de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu

dar sunt sătul și ghiftuit de-o tristă fericire
cu sufletul spre îmblânzire fugărit
prin locuri părăsite și pustii
prin sate fără drumuri
spre sfârșitul lumii