Rândunelele nu-și construiau
doar cuibul, din zbor
ne plămădeau toată casa.
Seara se ungea pe pâine,
prelinsă firesc din basme.
Am depășit această fază.

Zâmbind, colegele salvau
liceul de la scufundare.
Matematica se baza
mai mult pe ghiocei.
Ciupeam pulpa la ghitară,
răsturnam bunele obiceiuri
și maniere, tăvăleam
teoriile prin buruieni.
Bârfele ricoșau spre seară.
Vrăjiți, pe bicicletă
am depășit violetul cu brio.

Mama a înghețat fierbând
magiun de prune.
Focul nu mai este
cel original, de firmă.
Rămasă fără sens,
a emigrat în derizoriu
și oala găurită.
Emancipat, magiunul
a extins o adevărată industrie.

Acum, vântul
este mai simandicos,
ploaia este și ea modernă,
toamna dă târcoale
oleacă mai parșivă.
Primăvara se găsește
de cumpărat.
Pentru leac,
nu mai avem iarnă.
Ne-am ales cu urticarie
de la gâdilat compromisuri.
Furtul nu se mai mulțumește
cu mere.

Cu responsabilitate
ezităm să trecem puntea.
Un reproș mânios e râul.
Vaporașele nu mai sunt
de hârtie.
Cerneala este mai matură,
dar deloc simpatică.