aș vrea să facem dragoste
să îți intru prin șira spinării
să îți cunosc morții, viii, nemorții, copiii nenăscuți -
când clipești genele tale îmi sapă locul de veci
în inima lucrurilor care ne înconjoară
(vor mai fi și flori care putrezesc în gările destinului
vor mai fi păsări să încurce mersul avioanelor
și desigur vor mai fi acele teiubescuri spuse inutil unor telefoane de plastic și sticlă
după încheierea conversațiilor voit de banale, chinuit de normale)

cuvintele care au stat răbdătoare prin preajmă pleacă
în cele din urmă din mine
sufletul îmi încetinește pot să simt asta uneori în preajma ta
trupul, respirarea ta mă găsește la începutul anotimpurilor
(și ploile care ne caută ne prind totdeauna în pat
vin la ore nepotrivite, dar pleacă spre miazăzi trăgând norii
de peste noi)
ai uitat rețeta lumii noastre spui, nu a ieșit
ca data trecută ,oamenii sunt mai înalți, oasele lor sunt goale
și țipetele lor sună mai adânc decât cerul -
nu sunt decât niște păsări fără pământ
care cunosc doar zborul
și nu e mai bine așa
nu e mai bine așa?
hai, aș vrea să facem dragoste iar
să îți intru prin șira spinării
să îți cunosc morții, nemorții, viii și
pruncii nenăscuți care colcăie prin tine