Stau împietrită-n ale tale brațe,
Ca mugur de măceș sălbăticit;
De glasul meu aproape-nmărmurit,
Las versul șubred și asprit s-agațe...
Ne repetăm, ades, la infinit,
Cum stelele pe cer se iau de soațe,
Þintind în Univers din brațe-n brațe,
ÃŽnlocuite doar de ce-i murit.

Mă scrie mâna ta pe un caiet,
Ce se deschide singur și banal,
Când totul ni se pare desuet,
Gândind la gânduri triste, în duet,
Când ochiul tău îmi pare de cristal,
Tu îl arunci spre mine, în antet.

25 iunie 2016, Constanța