Mestecenii...
aud cum
mirosul tău urcă pe sub coaja albie.
Eu nu sunt mesteacăn,
în mine nu se mai întâmplă nimic.
Totul e etichetat, împachetat și părăsit -
norii pășesc cu luare aminte,
prin coridoarele și sfielile din noaptea mea.

Sunt o casă cu găvanele oarbe.
Pereții așteaptă să fie loviți
cu un diapazon, așteaptă să se prăbușească.
Mirosul tău încă îmi sună crud în palme.
Când ai plecat din mine, ai stins lumina.