Zăpada întreagă-i o hart-a dorinței,
Scrisă-ntr-o limbă de mult necitită,
Cu fruntea plecată-n palmele științei,
Mi-e calea-nghețată-n viața topită.

În portul din mine se-nalță o pânză,
Mi-alină blândețea cu multă răbdare,
Și marea-mi iubește; e unica frunză
Ce apără visul de munți de coșmare.

Voi face-un pom din alge-mpletite,
Crengi din coral, culoare de sânge
Cu mii de poeme-n lumină-nvelite,
În vârful de stea o frunză mi-ajunge.

Cu mâinile mele pe cerul de-amiază
Voi face din dor un clopot de ceară,
Grăbește-te clipă, nimic nu durează,
Aprinde-l să-mi bată iubirea pe-afară.