Îmi crestez în grindă deasupra porții
semnele celeste ale trecerii
știute de Dumnezeu.

Crucea pe care o ducem în spate
e numai pe pământ,
dincolo suntem mai ușori ca fluturii,
suflete în raze de cristal.

Tu rămasă-n mine adopți decalogul
la un mod de a fi
într-o lume în care se caută liniștea.

Timpul îmi pare legat la ochi,
ascultă Anotimpurile lui Vivaldi
fără nicio manifestare.

Sunetele se ondulează după clipe,
frumosul prinde culoarea trăirii,
din când în când ordinea se rupe
și pleacă pe rând câte un om.