Cred că nu sunt omul de care-mi vorbești,
de mă privești cu suspiciune-n ochi,
îmbăt cuvintele cu sunete până la epuizare,
dar fără să se piardă în desfrâu,
le urmăresc
și nu pot să-și facă de cap,
să defileze la vedere,
să mă trădeze ca pe orice poetaș
care-și înghite vorbele când vrea să vorbească
cu publicul în față.

Sunt un bolovănos printre ciopliții cu barda
ce nu se lasă sedus
de propozițiile care exced în superlative
și se zvârcolesc în scaunul domnesc
cu auzul sfârtecat de atâtea laude
în fața oglinzilor sparte.

Cioburile strânse cu fărașul spun totul,
un tot ce nu-l înghite nimeni.