A trecut și ieri fără tine,
ca o frază fără cuvinte,
ca un soare de amiază
reflectat straniu
în ochii unui orb,
ca un șerpuitor râu subteran
ascuns sub picioarele însetatului
Știu că ești undeva
Și tremur când
te imaginez rostind
poezii văduvite de vorbe,
când îmi arzi ochii
fără să-ți văd strălucirea
și-mi stingi setea
fără să-mi atingi buzele
crăpate de atâta dorință
Ești peste tot
parfum de floare de măr
pătruns în pieptul meu
cu fiecare respirație
făcând să mă doară
orice sistolă a inimii
care azi bate anonim
spre nicăieri.
Acum, orice pas
pe care-l fac
mi te apropie fără să știu
sau mă duce departe
... fără să vreau.
Sunt doar un călător
cu busola spartă
sângerând în agonie
de la cioburile ei
adânc înfipte
în suflet.