nu plânge-ndoliindu-mi hazuri rare
clădind pe-obraz spre gură apeducte
și nu rodi tristeții noastre fructe
luând tenebrei fada apărare.

secunde vin prin vremii oviducte
să iasă Ou de clipă și zburare;
mai șterge-ți, dragă, neagra supărare
că prunci de albe păsări ai, producte.

mai lasă-ți umbra pe acasă-n perne,
fă-ți cruce din cuvânt, în pătimiri
căci fericirea nu-i doar în taverne.

iar la izvor te spală în priviri
și nu te mai feri în a discerne
ce-i adevăr de ce-s închipuiri...