toamna
prin parcuri
tulbură somnul nenăscuților copii
copacii bătrâni de gânduri
povara fructelor duci
o aruncă printre nori
păsările ciugulesc din zbor
semințele bucuriei
până la marele salt al învierii
plecăciuni
la rădăcinile rugăciunii

2

aruncate-s ca niște zaruri
frunzele
paturile nu-s încă primenite
în vorbe
strălucesc viitoarele chinuri
un val de cântece de nuntă se revarsă pe alei
la încheietura nopții
cucuveaua
deschide porțile visului

3

spre a domoli iuțeala mâniei
spre a acompania cu dulci sunete de nai
amurgul
spre a însoți cu largi bătăi de aripi
dimineața
dezmăț de culori
și de trăiri
în
frunzele toamnei

4

pe terasele liniștii
briza unui gând:
săgețile nopții
înfipte-s în perdeaua visului
așteptarea
amplifică muzica tobelor
în toate părțile
un ocean
de doruri

5

tăcerea
ca o îmbăiere a tuturor vocalelor
în seva înțelepciunii
ca o apropiere de suferința celuilalt
ca o tristețe înveșmântată în hainele viitoarei bucurii
tăcerea
ca o armă împotriva
înțelepciunii
suferinței
bucuriei

printre călcătorii de lege ducem
povara tăcerii

6

ridicați
voi valuri
glasul temerilor noastre
glasul morților vii
izbiți-l de stânci
din el
strălucind în văpaia tomnatică a trezirii
o lacrimă
să se nască