Ea scrie cu sufletul pe fața gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfășoară cu trupul în dorințe
și nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
și vine să se roage.

Dimineața o găsește la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu știe nimic,
dar așteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraș.