încercam să îmi acopăr sufletul cu o haină scumpă
dar lacrimile-mi ieșeau pe la cusături
și lumea privea dar nu-mi înțelegea urmele

am zis apoi că o haină simplă nu va da de bănuit
dar iubirea se destrăma ca tivul nefăcut
și lumea râdea de neterminarea mea

m-am acoperit cu o pânză veche
dar sufletul meu se strecura printre petice și găuri
părăsindu-mă asemeni vântului prin sălcii

mi-am acoperit uitarea cu o tăcere
și viața gemea trăgându-și sufletul cu greu
oare dincolo o fi aprins cineva o candelă
sau trebuie să bâjbâi căutându-mi sufletul?