Au albit cireșii-n zările-absolute,
Cerul în retină își scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aștern în noapte roadele visării.

Se iubesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâcnesc în palmele lunii,
ÃŽn noapte cuvinte se unesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet printre lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuș de vioară
Și-n miros de vise fantezia zboară!