Ploile se lasă peste toamna frumoasă,
la locuri uscate roadele visează primăvara,
seva curge prin trupuri care nu așteaptă.

Timpul ne sporește cu imagini noi,
înfășoară în alb un sâmbure de lumină

ce poartă ascunsă viața încă de la origini.

Noaptea se întinde peste depărtări de ceață,
ființe imaginare trec în calești de vis,

O teribilă taină alunecă peste margini.

Cine se va învrednici să crească răbdarea,
să-mi sporească în fiecare zi voința
dincolo de iubirea în care culorile cântă?