Mai există ceva nedefinit între noi.
ceva asemănător cu resturile de copaci
rămași pe verticală după furtună.
au rămas destule stele să răsară,
destule nopți, să aibă zilele în ce se culca,
destule gânduri de-mbrăcat în cuvinte.

doar timpul, această inexistență permanentă
nu ne-a mai rămas...
oare de aceea numărăm doar anotimpurile trecute?