casa pare să își ridice încet pleoapele argintii
odată cu aerul rece pătruns prin perdeaua albă și grea
soarele de iarnă e grăbit și somnul
poate să mă îmbrace oricând
în orice moment
în cămașa de noapte
ca pe un vis care trebuie încălzit și hrănit
până când va ajunge în alt suflet
care îl va crește și încălzi
ca pe o floare de cireș
care va lumina un alt suflet

somnul zilelor geroase ne dezbracă uneori
de hainele gri în care ne creștem emoțiile
și le ocrotim sub pleoape argintii
sub apăsarea albă a iernii