Pe cale frunza amurgește-n humă
Nu-n ram foșnește, ci strivind-o-n pas
La sânul tău cel orb de trist adu-mă
Femeie ce în floare ai rămas.

De nuntă-altar spre taina ta mă-ndrumă
Că la acest de nelumină ceas
Pe cale frunza amurgește-n humă
Nu-n ram foșnește, ci strivind-o-n pas.

Pe nunți de alb tăceri de stih mă-nsumă
În al peniței mele grai retras
Și aerul de vise trag pe nas
Pe gură însă spun că nu-i de glumă:
Pe cale frunza amurgește-n humă...!