ÃŽntroienit



Ce bine-i ferit de frigul de afară
Când lipită de mine te simt atât de fierbinte,
Când mâna muşcată de gerul de seară
Mi se plimbă pe tine iar tu stai cuminte;
Când departe de un crivăţ ce se agită isteric
Că o baba frustrată, uitată de viaţă virgină
Într-un ritm sacadat şi într-un călduţ întuneric
Doar respiraţia ta de pieptul meu se anina.
Iar când albul zăpezii şi a ei răceală pufoasă
De rozul aprins din pielea ta l-am uitat
Sunt atât de ferice blocat de vreme în casă
Întroienit lângă tine în aşternuturi albe de pat.
Aici sunt salvat de jilăveală din ghete
Ce nesimţit invadează pe căi mereu clandestine
Şi tolănit, răsfăţat, mă abandonez să mă îmbete
Încinsă şi aromată umezeală din tine