Merg noaptea pe faleza îngustă,
Privesc cu patimă marea robustă
Simțind în nări mirosul ei sărat.
Mi-e dor de cel ce în urmă m-a lăsat.
Briza ce altădată ne mângâia trupul
Plin de sudoare și nisip,
Azi îmi rănește sufletul
Și mă face să țip.
Îmi rămân urme sărate
De lacrimi, pe obraz.
Nu mai pot purta pe față zâmbete curate,
Viața fără tine nu mai are niciun haz.
Vântul mi-atinge trupul,
Închid ochii și-mi închipui
Mâna ta cum îmi mângâie părul,
Și-mi amintesc ce drăgăstos erai.
Blestem marea, ce mi te-a adus în față,
Blestem briza, ce mi te-a purtat pe aripi.
De ce a trebuit să-mi apari în viață
Și să te împart cu atâtea inimi?