tristețe năucitoare ca arșița
ca nevoia de a-ți umezi permanent
cerul gurii

știi că în vindecare
cel mai ușor scapi de nevoia fizică
apoi rămâi cu luciditatea
pătrunzătoare și grea
ca un arbore de camfor
în punctul ăsta
ești față în față cu tine
calfă nepricepută care-și cioplește
propria cruce cu gândul
să termine mai repede
trebuie făcut și lucrul ăsta
nu mai contează ce văd
alții în urmă

în fond toți o țin minte pe rosa parks
nimeni pe colvin claudette
claudette era prea copil
și sarcina nedorită ar fi
sufocat în fașă
cauza unei rase
dar nu mai contează
adevărul e un lucru intim
erotic
spus pe întuneric
în restul timpului
pe lumină
împărțim o realitate comodă
fardată
ca un Netflix victorian