fecund cerul se ațâță la orizont
zăpada se rușinează prin miriște
tremurul frunzelor chircite e semn de viață
ciorchinele stă ca un rozariu pe mâna timpului
rugându-se lumii din capitoliu
trufaș vântul atinge sfârcurile toamnei
crezând că totul i se permite
numai că frunzele se răscoală
și ce e la gura lor tot un freamăt
se-aude un țipăt deasupra mării
tribun pescărușul ține predica zilei
și cine nu va zaharisi iubirea
să nu mai ceară toamnei
un portret fără cămașa de borangic
în care a adunat toate fructele ispitei