A nopţilor topită ciocolată
Ne unge-n umbre praf de pe-ntrebare
Ce-i aşternut de-atâta timp ce doare
Pe cugetarea dintr-o taină toată.

Străpunge tina piscul cel de floare
Enigma de culoare e udată
Misterele plutesc în niciodată
Când în grădini uitat e cum se moare.

Nocturn corola viaţă prinde-n rază
Juneţea ei ne dă plăpânzi fiori
Şi în petală Domnul se aşază.

Tăcerea din privire îmi măsori,
Deşertului din mine mândră oază,
Se prăbuşeşte-n tine imn de zori.