În mine tac durerile păgâne
Peniţa doar din rană viu mă strigă
Şi doar în literă mă-nchipui rigă
În viaţa asta ce nu-i basm cu zâne.

Dar şi-n cuvânt tenebra-i să se-nfigă,
Ades în zeama cea de chin rămâne
Că-i Doamne nelumină, zău, Stăpâne
Caleaşca de a fi e o cotigă.

De scriu mai uit dar tot e parcă beznă
Stiloul meu de rază că-i beteag
Åži-arunc cu pietre-n propriul slovei steag
Deşi păşind cerneală am pe gleznă.

Ci steaua căreia închin un vers
N-ajunge-n văz, pierdută-n univers.