I.
prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu vrăji poate și cu otgon de vapor de toate femeile care l-au vizitat noaptea în somn cele ce i-au lăsat pe trup urme de gheare și colți să mergem îi zic corăbiile cu absint au ancorat la crâșma din colț sticle poate butoaiele pline ne așteaptă cu esențe fine și cu făpturi din alt regn poate cynocephal

II.
am vâslit poate două leghe am băut doar un pahar poate rom că o fiară acvatică ne-a înghițit corabia cu tot cu insula ce atârna de tavan ca un candelabru de cristal în burta kitului am locuit mai multe vieți poate ani cu noi pe etaj mai erau doi bătrâni ce alungau îndrăgostiții din scară și trei poate cinci nepalezi acolo te-am întâlnit într-o seară mi-a plăcut la tine totul zâmbetul umbletul portul mai puțin colții care spuneau lămurit că trupul e rezervat pentru export

III.
dar cel mai mare admirator al tău a fost poetul costel care îți punea poezii în cutia poștală și poate faianța pe hol de s-au plâns vecinii o vară întreagă că din pereți se aud gemete și o femeie plângând poate erai tu doamnă care plângeai că te-ai îngrășat de nu mai încapi în poem a spus prietenul meu care încă mai crede că femeia pe care o caută el e un trandafir minunat poate de sharon ce înflorește o dată la poate o mie de ani din creierul lui d-zeu