asta poate dura cîteva secunde, îmi apare mesajul acesta
și mă întreb cît de uman sunt dacă las o mașină să mă verifice
ce știe o mașină despre un om, ce știe despre mine
cum spunea leibniz, o mașină să termină în părțile sale fizice
un om se sfîrșește în infinit

dar are și întrebarea rațiunea ei, că nu mai sunt un om viu
sunt ca o haină de carne peste o ființă fără suflet
nici nu mai știu din ce te iubesc, poate din alcool și scurtcircuite
pe creier, cînd îmi aduc aminte de noi, sufletul a rămas la tine
și un om fără iubirea lui nu mai poate fi om

îmi aprind o țigară și merg pe ea ca un sinucigaș pe un pod
dacă nu trăiești nu ai în fiecare zi senzația de suicid
cu alte cuvinte, sunt om și doar tu mă mai ții în viață
am învățat să privesc norii în așa fel încît cerul pare un film cu tine
și nu știu ce altceva mă mai poate face uman

în afară de faptul că adaug ceva din mine în fiecare cuvînt
apoi las cuvintele în fumul de țigară ca un naufragiat un mesaj în sticlă
nu mai știu cu ce-ți pot dovedi că trăiesc, că sunt uman
mai rămîne doar moartea mea, cînd timpul înțepenește pentru mine
și lasă iubirea să zboare, doar ea nu e umană

ochii mei nu-s umani cînd te privesc, mă uit la tine ca la o artă extraterestră
a cărei frumusețe mă face inuman, atît de inuman pe cît de uman
respir cum simt că în lumea asta ești undeva, repiri în ea
și sunt om pentru că pot dovedi că iubirea nu-i o rană.