Când joci tenis cu îngerul
Trebuie să știi că fiecare atingere
A mingii de aripa lui este altfel
Decât toate felurile în care
Lovești tu mingea.

Pentru că el nu joacă și
Nici nu își dorește să devină
Mai bun, mai curat ori mai frumos
Decât a fost, este ori va fi.

El, spre deosebire de tine,
Cel care te străduiești să devii
Mai priceput, mai înțelept ori mai
Și mai mult decât ești în orice fel
Atunci când lovești mingea,
Execută un ordin.

De aceea, aripa lui, ca un fulg,
Ca o petală, ca o pană, ca un strop,
În cădere întâlnește mingea pe care
Cauți să o întorci în aria liniilor
Între care, potrivit formelor,
Mereu o lovește corect.

Pentru înger tenisul nu este sport.
Este regulă, este spațiu, este visare.
Este mângâiere a ideii ce zboară
Spre a își afla o altă direcție
Care îi crește ca întindere.

Noua lovire executată perfect,
Ordonat, strategic și imaginară.

Este sufixul adăugat ce transformă
Sensul trecut în sensul ascuns unde
Stau nepătrunse intuiții purtând
Speranța întâlnirii cu mingea
Pe care mâna și-o rostuiește.

Un cioplitor care lovește
În piatră ca în propriul gând.