cum poți să pleci
să trăiești cu două inimi
când mie
fără niciuna
mi-e atât de greu
așa îți fredonam din baie
în fiecare dimineață
și devenisem atât de neîndemânatic
încât mă pișcam pe obraji cu
gilletul
și scăpam întrebările tale pe jos
îți plăcea să dansezi cu tălpile goale pe cioburile lor
nu dădeai doi bani pe fericirea laică
doar raiul și iadul sunt veșnice
îmi strigai și spărgeai vitrina cu mirese
până și liberul arbitru are complexe de provincial
se simte ca un câine legat de căruță ce trage după sine drumul
într-o zi
cuvintele au început să facă un ocol atât de mare
încât ajungeau deja cruci
pentru pomenirea
a doi cetățeni
pe care wikipedia
îi considera că ar fi fost
pe timpul vieții lor
de treabă