Singur pe peron.
Făgăduitorul dorințelor umane.
Metroul întârzie să apară.
Și nu e ca și cum ar fi
Pentru ultima sau prima oară.
E ora 6
Și pare că Soarele
Întârzie să apară.
Nu-l învinuiesc deloc.

E plin în jur de semne
„Atenție! Pericol de electrocutare.”
Vântul străpunge
Ca o speranță
A tinerilor tauri,
Care au dorința acerbă,
Pieptul fraged al matadorilor.
Aflați față în față,
Să afle,
Care dintre ei se lasă îmblânzit...
Pare că eu aș fi mai moale,
Vântul ăsta mă înfrânge.

Și păsările ciripesc
Peste tot prin jur,

Sunt curios ce-și povestesc...
Ridic din pleoape
Și mă întreb,
Ca oricare eu
De altădată.
Oare au băut aseară?
Eu nu le-am dat un strop,
Nimic.
Pot să jur
Pe sticla goală de aseară.
Și nu că aș fi zgârcit,
Sau la ce vă gândiți voi.
Dar dacă le ofeream,
Poate muream de sete.

Parfumul uscat de ciment ud,
Se zbate între viață și moarte.
Prin haine, pietre, crengi,
Cuiburi cu măsele, nări cu păr,
Și bestii-fiare umane.

Și nu văzusem deloc
Alte semne-n cale,
De când mi-am revenit.
Poate că e prea devreme...
Undeva pe la ora 7,
Niciun semn
De atunci încoace,
De ce soarta
Mi-ar putea coace.

Norii se dau prin râjniță
Ca sarea.
Baloși
Scuipă
Printre dinții lor stricați de cruzi,
Printre masele
Negre ca piperul,
Stropi de ploaie,
fantomatice-lumini.

Și poate că totul
Avea a fi un semn.
O dimineață
Ca oricare alta.