Pășește scurt ca o faraoneasă
Inaugurând o nouă piramidă,
Din tot cartierul e cea mai aleasă,
Chip de zeiță, forme de silfidă.

Ea nu vorbește, cântă natural
Și nu respiră, ea recită nori,
Odată s-a îndrăgostit un val
De pielea ei scăldată-n zori.

Nu are ochi ci pietre prețioase
Mai scumpe decât zece diamante,
Buzele ei nu-s doar frumoase
Ci minunate, dulci și elegante.

Mersul ei e ca un dans latino,
Șoapta îi e o invitație la vis
Care în loc de "haide vino"
Își aruncă admiratorii în abis.

Când apare, strada explodează,
Când clipește, timpul stă în loc,
Ea nu coboară, ea aterizează
Din galaxia ei de vizavi, din bloc.

Armata ei de-ndrăgostiți conține
Două cartiere și-un județ vecin,
Rudele ei apropiate sunt feline
Din regn ceresc cu ascendent divin.

Aceasta nu e o descriere banală
Ci mărturia unui fapt cotidian
Despre existența cam paranormală
A unei tipe din cartier, Suzanne.