Îngerii se nasc odată cu fiecare om.
Cu fiecare fluture. Cu fiecare umbră.
Cu fiecare zbor și întindere din interior.

Ei devin atunci când tot ceea ce este
Din întuneric se preface-n lumină.

Sunt martori. Sunt nori.
Urmă a apei pe care cerul o plânge
Și frigul o preface în fulgi.
Pietre afundate în tină.

Îngerii sunt umbrele care ne rămân
Alături de trupul ce în mormânt
E lipsit de lumină, de soare.

Și așteaptă mai mult decât piatra
Pe care numele ne este pus
Ca parfum de floare.

ÃŽngerii nu mor.
Dar nu sunt nici vii.
Ei sunt închipuire a morții
Care nu ne va mai veni.