Trupul flăcării care arde devenind lumină
Nu știe că arde și nici că înluminează
Pentru că este din trupul focului.

Focul, în a cărui carne zvâcnește din cer,
E sevă a scânteierii dintâi unde aripi
I se zbat să se înalțe arzând
Și azi și mâine ca ieri.

Este soarele pe care în ochi îl purtăm
Când îi privim lumina ce o revarsă
Rază cu rază din inima lui
În întunericul deveniri
Din ființa noastră.