Și câte cuvinte degeaba s-au spus

multe locuri pustii au rămas
nu le-am călcat
multe pietre m-au strigat pe nume
nu le-am răspuns

noaptea stau întins, privesc cerul
multe stele ard fără urmă

câți oameni
au trecut prin viața mea
câte întâmplări
vesele, triste
câte gânduri
s-au spus

aduc ofrandă
misterului
lacom, îmi cere
tot mai multe cuvinte

r e p e d e

multe locuri pustii au rămas
nu le-am călcat
multe pietre m-au strigat pe nume
nu le-am răspuns

*

Abandonat

pledez vinovat în fața singurătății
eliberând măștile una câte una

ecoul ultimului cuvânt e dur
mai dur decât cuvântul în sine

liniștea cu scrupule de femeie
îmi intră încet prin piele
inoculând amintiri

iată-mă
abandonat prin circumvoluțiuni
în orașul copilăriei
străzile sunt aceleași
casele vechi au fost înlocuite de altele noi
smochinul bunicilor
înflorește în ochiul meu stâng

fără lacrimi, fără regrete
ofrandă e gândul acesta viu
într-un ritual al uitării

moartea îmi imită dragostea
cu un frison, pleoapele îmi imită viața
cu o clipire

timpul își trece ultima caravană
prin pustiul alb