nu ți-am cunoscut ochii
până lacrima n-a căzut să mă vadă
nu ți-am știut buzele
până n-au spart lacrima în șapte duminici
făcând-o un abur de Dumnezeu

la exterior aveai interiorul luminii
în sensul că dacă te sărutam rămâneai fără trup
doar un haos vestitor în lumină
de chipul tău cufundat a icoană-n oglindă
ca într-o mare stelele nopții
sacralizate-n portret