nimic sintetic, suntem pe bio
lumina licuricilor și dinții verzi de la salată
pielea ușor, plăpînd, rumenită de soare
cît să nu se vadă boala, ecumenită și ea
de neiertarea greșelilor noastre

o clipă de libertate, bio și ea
cînd urinez în fîntîna lui duchamp
cea care schimbă percepții și forme de gîndire
care transformă melancolia în tristețe adevărată
cînd vezi că tot ce ai făcut e un abracadavru

pe marginea adîncului în care plonjează vulturii
mă arunc și eu în mister, poate voi pica în ochii tăi
ca în alt cer, nu există nici viață, nici moarte
nici evoluție, nici bine, nici rău
tu ești o vreme, eu sunt un timp, dumnezeu știe

dumnezeu, așa-i spun unii,
eu îi spun abecedavru.